dorinte

Ploi de dorinte

În noaptea rece dintre două clipe, mi-ascunzi în palme dorinţele-ţi încărcate de vise născute pe-un tărâm al iubirii. Le strâng în pumnii mei mici şi le sărut pe un colţ de început de poveste, în care tu ai inventat primul cuvânt. Cu genele încărcate de vise, mă scufund printre ele respirând dorul de zbor şi câteodată le ating amestecul nedefinit de culori. Ştiai cât de frumoase sunt? Le arunc printre nori desenaţi pe-o jumătate de cer dintr-o jumătate de noapte. Iar între cerul sufletului tău şi pământ le transform în ploi de cuvinte din gânduri de tine ce se scriu pe palma care ia forma obrazului tău.

Sunt un naiv, mi-ai spus în noaptea aceea. Şi-n basmul recreat de noi, mai desenăm în paşi de vals încă un vis din clipa ce va urma să vină. Eşti muzica mea de oricând, sunt sunetul ce-ţi cântă dorul. Mi-eşti zborul scăldat în privirea-ţi căprui, sunt cer de-aşteptări în spirale de timp. Eu te îmbrac în cuvânt aşternut printre rânduri către drumul spre tine. Tu mă cauţi în răspunsuri adunate într-un punct.

Doar în priviri îmi poţi găsi dorinţele răsărite dintr-o stea căzătoare pierdută-n umbra ta pe pământ. Ştiai că doar cu inima le poţi auzi? Ascultă-mi zborul către tine purtat pe aripi din pulberi de dor. Luna a uitat să se retragă dintr-o noapte cu parfum de iluzii rătăcite printre ploi ce se revarsă pe clape de pian. Şi-n răsăritul clipei următoare, când soarele mi-alungă dintre gene visul dintâi, doar curcubeul mai aminteşte de ploi de dorinţe din noaptea unui dans în doi.